De când pandemia provocată de virusul COVID-19 a închis școlile, elevii din Clubul IMPACT CONT-AȘII de la Liceul Virgil Madgearu au fost nevoiți să amâne implementarea proiectului cu care au câștigat competiția inițiată de Fundația Noi Orizonturi, dar își continuă activitatea de acasă cu întalniri online și se pregătesc pentru cea mai mare lecție – cea a Solidarității.
Mesajul lor este atât de simplu, curat și mobilizator.
“Noi, Clubul IMPACT Cont-Așii de la Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu” din Roșiorii de Vede, sprijiniți de Fundația Noi Orizonturi punem ”la bătaie” resursele noastre morale și spirituale și, în prag de sărbători, vă rugăm să ne fiți alături în campania ”ÎMPREUNĂ REUȘIM!”.
Motivația: VREM SĂ TRĂIM, SĂ ÎNFLORIM, SĂ DUCEM MAI DEPARTE ISTORIA ACESTOR LOCURI, ÎMPREUNĂ!
Stăm acasă din data de 11 martie 2020. Facem lecții online, stăm mai mult timp cu familia, ne auzim la telefon cu cei dragi, dar nu de dă pace gândul că oamenii cu care conviețuim sau oamenii cu care ne-am întâlnit până acum o lună pe stradă, la școală, în stația de autobuz, în magazin, la Dispensarul școlar, la cofetărie sau, pur și simplu, OAMENII, pe care îi cunoaștem sau nu, ar putea ajunge să lupte pentru VIAȚĂ.
Ne este dor să ne îmbrățișăm prietenii, colegii, ne este dor de școală, ne este dor ca razele soarelui să ne mângâie zâmbetul de copil, nu masca, …ne este dor de VIAȚĂ.
Puteși citi mai departe întregul articol în ziarul Contrapunct …